Adele a devenit pentru prima dată mamă la
sfârşitul săptămânii trecute, născând, vineri, un băieţel, însă nu a
putut să se bucure prea mult, pentru că ameninţările cu moartea au
început să curgă.
În loc de felicitări, artista britanică şi iubitul ei Simon
Konecki au primit ameninţări cu moartea pe internet. Mai multe persoane
au postat mesaje înspăimântătoare. Utilizatoarea reţelei de socializare
Twitter, "Vanessa Bieber", i-a scris cântăreţei că ar fi mai bine dacă
şi-ar ucide nou-născutul. "Ooo, Adele a născut un băiat! O fi gras şi
handicapat? Omoară-l mai repede!"...Şi ororile au continuat! "Mă duc să o caut în Marea Britanie şi să o omor!", a scris un alt utilizator, iar altul a repetat acest mesaj, adăugând: "Omoară-i şi copilul!".
Răutatea unora s-a manifestat şi în faptul că şi-ar dori ca ea să sufere de depresie post-natală, pentru a fi inspirată pe viitor, în timp ce alţii susţineau că nu au ştiut că artista a fost gravidă, din cauză că era oricum prea grasă.
Adele, în vârstă de 24 de ani, are o relaţie cu Simon Konecki care a început la sfârşitul anului trecut. Cântăreaţa a anunţat că era însărcinată prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul ei în luna iunie.
Simon Konecki are deja o fiică în vârstă de cinci ani cu fosta lui soţie, Clary Fisher.
Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics' Choice la BRIT Awards. Până în prezent, ea a lansat pe piaţă două albume, "19" şi "21".
Adele, a cărei siluetă este departe de a fi una standard în showbiz, are o voce excepţională. Artista nu s-a ferit să vorbească despre suferinţele sale în dragoste în melodii precum "Someone Like You" şi "Rolling in the Deep".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu