Dan Diaconescu a fost declarat, vineri, câştigătorul pachetului de
acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la Oltchim, devenind astfel noul
proprietar al combinatului. Creanţele AVAS şi Electrica la Oltchim nu
au fost vândute niciunui ofertant. Diaconescu a oferit pentru pachetul
majoritar de acţiuni 203 milioane de lei, aproximativ 45 de milioane de euro.
Imediat după aflarea veştii, Diaconescu l-a invitat pe Remus Vulpescu,
preşedinte al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în
Industrie şi maestru de ceremoni al licitaţiei, să facă parte din noua conducere a combinatului.
Premierul Victor Ponta a reacţionat dur la spectacolul licitaţiei pentru Oltchim.
"Dacă ne-a înşelat cineva, va răspunde în faţa legii. Dacă cineva crede
că se joacă cu aşa ceva, se va arde foarte tare", a spus Ponta.
Licitaţia pentru privatizarea combinatului Oltchim a început după ora
12:00. Cea mai mare ofertă de cumpărare individuală a acţiunilor
combinatului a fost de 203 milioane de lei
şi a fost înaintată de Dan Diaconescu. A doua ofertă prezentată a fost
cea a acţionarului minoritar Oltchim, PCC SE, care a propus cumpărarea
în bloc cu 13,4 milioane de lei.
Reprezentanţii Chimcomplex au oferit pentru cumpărarea în bloc suma de 221,4 milioane de lei,
dar nu au ofertat pentru creanţele AVAS, ci doar pentru pachetul de
acţiuni deţinut de Ministerul Economiei şi pentru creanţa Electrica.
Ultima ofertă a venit din partea omului de afaceri Ştefan Vuza, prin
intermediul companiei Aisa Invest. El oferea suma de 30 de milioane de
lei pentru pachetul de acţiuni şi nu ofertează pentru creanţe.
SURSA:WWW.GANDUL.INFO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu