Sheryl Crow, care a avut o relaţie cu ciclistul american Lance Armstrong între 2003 şi 2006, a spus că a început să se îngrijoreze, recent, atunci când a început să uite versurile pieselor sale, în timp ce se afla pe scenă.
"Eram atât de îngrijorată pentru memoria mea, încât am făcut un RMN. Am descoperit că aveam o tumoare la creier", a declarat artista americană, în vârstă de 50 de ani. "Apoi mi-am spus: «Ai văzut? Ştiam eu că e o problemă»", spune Sheryl Crow.
"Nu am vorbit cu nimeni despre aceste lucruri", a adăugat cântăreaţa, care a primit rezultatele acelei analize RMN în noiembrie 2011. "Este însă o tumoare benignă, nu am motive de îngrijorare", a adăugat ea.
Agentul de presă al cântăreţei a declarat pentru revista People că Sheryl Crow este sănătoasă şi fericită. Tumoarea în cauză este un meningiom, o tumoare tipic benignă, care se dezvoltă din ţesuturile care acoperă creierul şi măduva spinală. Tumoarea artistei americane nu necesită o intervenţie chirurgicală.
În 2006, în momentul în care s-a despărţit de Lance Armstorng, Sheryl Crow a anunţat că era bolnavă de cancer mamar.
Cântăreaţa americană, recompensată cu nouă premii Grammy în cariera ei, locuieşte în prezent la Nashville, cu cei doi fii adoptivi - Wyatt Steven şi Levi James. Celebră pentru piese precum "All I Wanna Do", "If It Makes You Happy", "Run, Baby, Run", "Leaving Las Vegas", "Soak Up The Sun", artista americană a vândut peste 35 de milioane de albume pe plan mondial.
Sheryl Crow este o cântăreaţă şi cantautoare americană, născută pe 11 februarie 1962, într-o familie de muzicieni profesionişti. Muzica ei melodioasă, care combină stilurile pop, country şi rock, i-au adus nouă premii Grammy şi celebritatea pe plan internaţional. Sheryl Crow a lansat şapte albume de studio, a colaborat cu o serie de artişti de renume precum Michael Jackson, Eric Clapton, Mick Jagger, Luciano Pavarotti şi Tina Turner, iar piesele sale au fost incluse pe coloanele sonore ale multor filme cu succes de box office, precum "Cars/ Maşini", "Erin Brockovich" şi "Tomorrow Never Dies/ 007 şi Imperiul Zilei de Mâine".
Sheryl Crow a concertat şi în România, susţinând un recital pe scena festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, în anul 1997.
SURSA:GANDUL.INFO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu